Normele ortografice ale limbii române sunt stabilite în lucrări academice cu caracter oficial, sunt discutate în diverse alte lucrări, sunt aplicate concret în îndreptare și dicționare normative, sunt învățate în școală. Cu toate acestea, existența greșelilor de scriere, la diferite niveluri, culminând cu textele tipărite, este o realitate recunoscută. Cauzele pot fi variate: pe de o parte, insuficienta atenție și exigență a celor care predau scrisul, ortografia și limba română, în general, insuficienta atenție a celor care învață, insuficienta informare și autoperfecționare, în timpul și după absolvirea școlii; pe de altă parte, aceste cauze înseși se pot explica printr-o atitudine de neînțelegere a importanței pe care o are, pentru cultura națională, respectarea normelor unitare de scriere. Mă întreb însă dacă mulțimea greșelilor de scriere și neglijarea ortografiei nu se datorează și ideii, prea des repetate și subliniate, că ortografia noastră este ușoară (chiar foarte ușoară), idee care pare să reiasă și din spațiul redus acordat formulării regulilor în lucrările normative, printr-o simplificare excesivă a situației reale.
Ortografia românească este ușoară numai în raport cu unele limbi care au o ortografie mai grea. Ea nu este ușoară în sine, în mod absolut, ceea ce rezultă și din literele cu mai multe valori, și din literele cu valori comune, din neconcordanțele dintre scriere și pronunțare la multe cuvinte, din amestecul de principii pe care se bazează și de criterii luate în considerare, din numeroasele excepții de la reguli sau din numeroasele reguli particulare și chiar individuale, precum și din inaccesibilitatea unora dintre ele. Ortografia limbii române este ușoară și în raport cu ortoepia ei (pronunțarea ei literară), dar, în măsura în care ortografia este predominant fonetică — mai exact, fonematică —, ea preia cea mai mare parte a dificultăților ortoepice. De aceea poate că învățământul și acțiunile de cultivare a limbii ar trebui să adopte tactica de a releva laturile dificile ale ortografiei, pentru a face să fie luată mai în serios, cu atenția sporită care se dă oricărei discipline grele.
Lucrarea de față este o demonstrație în acest sens: o demonstrație a existenței unor dificultăți reale, variate și complexe, care exclud posibilitatea de realizare a unei expuneri sintetice și, în același timp, utile. Demonstrația nu este făcută de dragul demonstrației. Cartea are scopul practic de a ajuta înțelegerea, însușirea și aplicarea normelor ortografice actuale ale limbii române nu prin ocolirea punctelor dificile, ci prin cunoașterea lor.
Ea (cartea) nu este un tratat complet de ortografie și nu prezintă nici măcar toate dificultățile ortografiei noastre, ci se limitează la principalele dificultăți constatate în practica scrisului sau semnalate de diverși solicitanți ai unor lămuriri. Cu toate limitele impuse prin selectarea a numai 30 de dificultăți — de fapt, mai numeroase prin aspectele fiecăreia dintre ele —, lucrarea a căpătat proporții care aparent sunt incompatibile cu destinația ei “pentru toți” , dar care vorbesc de la sine despre complexitatea materiei. Pentru a nu falsifica realitatea și a fi eficientă, descrierea normelor trebuie să aibă în vedere toate aspectele, mergând până la semnalarea existenței unor reguli individuale, care, în mod fatal, nu totdeauna pot fi cuprinse exhaustiv și pentru care rămâne în continuare necesară consultarea unor lucrări cu liste alfabetice.
Majoritatea dificultăților reținute sunt prezentate, în însuși titlul capitolelor respective, drept întrebări care exprimă ezitarea și așteaptă răspuns de la tratare, referindu-se la situații în care se pune problema alegerii între două sau mai multe soluții teoretic posibile.
Poți să descarci cartea de aici: Mioara Avram - Ortografie pentru toți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu