Dacã viața a apãrut acum un miliard de ani, abia dupã 400000 de ani apare prima aberație a unei celule nervoase. Astfel începe viața, așa cum o cunoaștem: creiere de câteva miligrame... încã nu se pot stabili semne de inteligențã. Funcționeazã mai mult ca reflexe. Un neuron, trãiești; doi neuroni... te deplasezi. Iar mișcarea aduce lucruri interesante. Animalele au apãrut acum câteva milioane de ani, dar majoritatea speciilor folosesc doar 3-5% din capacitatea cerebralã. Abia la apariția oamenilor în fruntea lanțului trofic, vedem o specie care folosește mai mult din capacitatea cerebralã. 10% nu pare cine știe ce, dar e mult, dacã ne gândim la ce am realizat.
Dar sã discutãm un caz special. Singura ființã care-și folosește creierul mai bine decât noi este... Delfinul. Se estimeazã cã acest animal incredibil folosește pânã la 20% din capacitatea cerebralã. Asta îi permite sã aibã un sistem de ecolocație mai eficient decât orice sonar inventat de oameni. Dar delfinul nu a inventat sonarul, ci a fost o evoluție naturalã. Și acesta e elementul crucial al reflecției filozofice de azi. Putem trage concluzia cã oamenii sunt mai interesați de a avea, decât de a fi?
Pentru ființe primitive, ca noi, viața pare sã aibã un singur scop: Sã obținem mai mult timp. Iar distorsionarea timpului pare sã fie singurul scop al celulelor din organismele noastre. Pentru asta, masele de celule care alcãtuiesc râmele și oamenii, au doar douã soluții: Sã devinã nemuritoare sau sã se reproducã. Dacã habitatul nu e favorabil sau nu asigurã destulã hranã... celula va alege nemurirea. Cu alte cuvinte, autosuficiențã și autoadministrare. Pe de altã parte, dacã habitatul e favorabil, va alege sã se reproducã. Astfel, când moare, transmite informații și cunoștințe esențiale urmãtoarei celule, care face și ea același lucru. Astfel, cunoștințele și informațiile sunt transmise prin timp.
Sã ne imaginãm cum ar fi viața noastrã dacã am putea accesa 20% din capacitatea cerebrală. Aceastã primã etapã ne-ar permite sã ne controlãm complet organismul.
A dovedit cineva științific asta?
Deocamdatã e doar o ipotezã. Dar, dacã stați sã vã gândiți, e uluitor cã grecii, egiptenii și indienii foloseau conceptul de celulã cu secole înainte de apariția microscopului. Ca sã nu mai vorbim despre Darwin, de care toți au râs când a prezentat teoria evoluției. Depinde de noi sã impunem regulile și legile, sã trecem de la evoluție, la revoluție.
Fiecare om are 100 de miliarde de neuroni. Dar numai 15% dintre ei sunt activați. Avem mai multe conexiuni în organism decât sunt stele în galaxie. Deținem o rețea uriașã de informații, la care nu avem acces aproape deloc.
Dar sã discutãm un caz special. Singura ființã care-și folosește creierul mai bine decât noi este... Delfinul. Se estimeazã cã acest animal incredibil folosește pânã la 20% din capacitatea cerebralã. Asta îi permite sã aibã un sistem de ecolocație mai eficient decât orice sonar inventat de oameni. Dar delfinul nu a inventat sonarul, ci a fost o evoluție naturalã. Și acesta e elementul crucial al reflecției filozofice de azi. Putem trage concluzia cã oamenii sunt mai interesați de a avea, decât de a fi?
Pentru ființe primitive, ca noi, viața pare sã aibã un singur scop: Sã obținem mai mult timp. Iar distorsionarea timpului pare sã fie singurul scop al celulelor din organismele noastre. Pentru asta, masele de celule care alcãtuiesc râmele și oamenii, au doar douã soluții: Sã devinã nemuritoare sau sã se reproducã. Dacã habitatul nu e favorabil sau nu asigurã destulã hranã... celula va alege nemurirea. Cu alte cuvinte, autosuficiențã și autoadministrare. Pe de altã parte, dacã habitatul e favorabil, va alege sã se reproducã. Astfel, când moare, transmite informații și cunoștințe esențiale urmãtoarei celule, care face și ea același lucru. Astfel, cunoștințele și informațiile sunt transmise prin timp.
Sã ne imaginãm cum ar fi viața noastrã dacã am putea accesa 20% din capacitatea cerebrală. Aceastã primã etapã ne-ar permite sã ne controlãm complet organismul.
A dovedit cineva științific asta?
Deocamdatã e doar o ipotezã. Dar, dacã stați sã vã gândiți, e uluitor cã grecii, egiptenii și indienii foloseau conceptul de celulã cu secole înainte de apariția microscopului. Ca sã nu mai vorbim despre Darwin, de care toți au râs când a prezentat teoria evoluției. Depinde de noi sã impunem regulile și legile, sã trecem de la evoluție, la revoluție.
Fiecare om are 100 de miliarde de neuroni. Dar numai 15% dintre ei sunt activați. Avem mai multe conexiuni în organism decât sunt stele în galaxie. Deținem o rețea uriașã de informații, la care nu avem acces aproape deloc.
Care e urmãtoarea etapã?
Probabil cã urmãtoarea etapã e controlul altor oameni. Dar, pentru asta, avem nevoie de acces la cel puțin 40% din capacitatea cerebralã. Dupã autocontrol și controlul altora, urmeazã controlul materiei. Dar intrãm deja în domeniul SF-ului și nu știm mai multe decât un câine care se uitã la Lunã.
Ce s-ar întâmpla dacã, dintr-un motiv necunoscut, cineva ar accesa 100% din capacitatea sa cerebrală?
Nu știe nimeni. Fiecare celulã cunoaște celelalte celule și comunicã cu ele. Schimbã 1000 de biți de informații pe secundã. Celulele se grupeazã, formând o rețea uriașã de comunicații, care la rândul ei formeazã materia. Celulele se grupeazã, iau o formã, se deformeazã, se reformeazã... Nu conteazã, e același lucru.
Oamenii se considerã unici, așa cã teoria existenței se bazeazã pe unicitatea lor. Unu e unitatea lor de mãsurã. Dar nu e corect. Sistemele sociale pe care le folosim sunt rudimentare. Unu plus unu egal doi. E tot ce am învãțat. Dar unu plus unu n-a fost niciodatã egal cu doi. Nu existã numere sau litere. Ne-am codificat existența pentru a-i da valori umane, pentru a o face inteligibilã. Am creat o scarã, pentru a uita de scara sa insondabilã.
Dar dacã oamenii nu sunt unitatea de mãsurã, iar lumea nu e guvernatã de legi matematice, ce guverneazã existența?
Filmați o mașinã gonind pe șosea. Accelerați imaginea la infinit, iar mașina dispare. Ce dovadã a existenței sale mai avem? Timpul dã legitimitate existenței sale. Timpul e singura unitate de mãsurã realã. Dovedește existența materiei. Fãrã timp, nu existãm. Timpul înseamnã unitate.
Nu sunt sigur cã omenirea e pregãtitã pentru așa ceva. Suntem motivați doar de putere și profit. Având în vedere natura umanã, ar putea aduce doar instabilitate și haos. Ignoranța stârnește haos, nu cunoașterea. Iar timpul... Nu știu dacă timpul chiar le va rezolva pe toate.
Haideți să mai facem un exercițiu de imaginație
Gândiți-vă la ce ați citit mai sus. Înlocuiți celulele, delfinul... cu politicieni. Ce tablou vi s-a conturat? Nu-i așa că este înfricoșător?
Probabil cã urmãtoarea etapã e controlul altor oameni. Dar, pentru asta, avem nevoie de acces la cel puțin 40% din capacitatea cerebralã. Dupã autocontrol și controlul altora, urmeazã controlul materiei. Dar intrãm deja în domeniul SF-ului și nu știm mai multe decât un câine care se uitã la Lunã.
Ce s-ar întâmpla dacã, dintr-un motiv necunoscut, cineva ar accesa 100% din capacitatea sa cerebrală?
Nu știe nimeni. Fiecare celulã cunoaște celelalte celule și comunicã cu ele. Schimbã 1000 de biți de informații pe secundã. Celulele se grupeazã, formând o rețea uriașã de comunicații, care la rândul ei formeazã materia. Celulele se grupeazã, iau o formã, se deformeazã, se reformeazã... Nu conteazã, e același lucru.
Oamenii se considerã unici, așa cã teoria existenței se bazeazã pe unicitatea lor. Unu e unitatea lor de mãsurã. Dar nu e corect. Sistemele sociale pe care le folosim sunt rudimentare. Unu plus unu egal doi. E tot ce am învãțat. Dar unu plus unu n-a fost niciodatã egal cu doi. Nu existã numere sau litere. Ne-am codificat existența pentru a-i da valori umane, pentru a o face inteligibilã. Am creat o scarã, pentru a uita de scara sa insondabilã.
Dar dacã oamenii nu sunt unitatea de mãsurã, iar lumea nu e guvernatã de legi matematice, ce guverneazã existența?
Filmați o mașinã gonind pe șosea. Accelerați imaginea la infinit, iar mașina dispare. Ce dovadã a existenței sale mai avem? Timpul dã legitimitate existenței sale. Timpul e singura unitate de mãsurã realã. Dovedește existența materiei. Fãrã timp, nu existãm. Timpul înseamnã unitate.
Nu sunt sigur cã omenirea e pregãtitã pentru așa ceva. Suntem motivați doar de putere și profit. Având în vedere natura umanã, ar putea aduce doar instabilitate și haos. Ignoranța stârnește haos, nu cunoașterea. Iar timpul... Nu știu dacă timpul chiar le va rezolva pe toate.
Haideți să mai facem un exercițiu de imaginație
Gândiți-vă la ce ați citit mai sus. Înlocuiți celulele, delfinul... cu politicieni. Ce tablou vi s-a conturat? Nu-i așa că este înfricoșător?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu